„Doamne… dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete…” (Ioan 4:15)

     Există o sete după Dumnezeu, în fiecare dintre noi… Femeia samariteancă încercase să-și astâmpere această sete prin relații multiple – dar nu funcționase. Când încerci să găsești în ceilalți ce poți găsi numai în Hristos, vei pune atâta presiune pe relație, încât aceasta se va rupe sub greutate. De ce a spus Domnul Isus (Ioan 4:18): „Cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat”? Pentru că primul lucru pe care trebuie să-l facă, cei aflați în suferință, este să rupă tiparul după care îi folosesc pe ceilalți ca pe un narcotic, pentru a le alina durerea cauzată de golul lor lăuntric. Cu cât tratezi mai mult simptomele, cu atât mai puține sunt șansele să-L lași pe Dumnezeu să trateze cauza. Cealaltă tendință disfuncțională care poate exista este să mărești mereu doza. Când, pentru a-ți crea sentimentul plinătății în viața ta, devii tot mai dependent de alții și nu de Dumnezeu, abuzezi de relația ta. A te agăța de oameni e ceva foarte diferit de a-i iubi. Nu e atât de mult o declarație a dragostei pe care le-o porți, cât este un strigăt al dorinței tale după ei. Asemenea poftei, e ceva extrem de egoist. Înseamnă că iei, în loc să dai! Domnul Isus a stins setea femeii samaritence cu Cuvântul Său, spunându-i: „Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.” (Ioan 4:14). Și ea s-a întors acasă schimbată total – pentru că asta face, așa lucrează Domnul Isus. Ați reținut mărturia femeii? „Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus tot ce am făcut.” (Ioan 4:29). Și ce a făcut Domnul Isus pentru ea, poate face și pentru tine astăzi!